Poveste

Orasul se bucura parca de vremea prietenoasa si isi rasfata locuitorii cu terasele proaspat deschise.  Agitatia din centrul orasului era o agitatie placuta, nederanjanta, iti dadea pofta de viata zumzaiala multimii…

O veste groaznica avea insa sa tulbure monotonia micutului oras muncitoresc…accident grav la Maracineni, pe faimosul DN73, trei tineri liceeni si-au pierdut viata.  Fiind un oras mic, informatiile despre victime si familiile lor au circulat repede. Tin minte ca am fost socat sa aflu ca toti cei trei erau singuri la parinti…Nu-i cunosteam, dar ma gandeam la parinti, ma gandeam la durerea oamenilor, era groaznic ce li se intamplase…

Timpul a trecut, o data cu el lumea a uitat de tragedia celor trei tineri, eu imi amintesc si acum imaginea uneia dintre fete intinse pe caldaram…

Au trecut 7 ani, eu m-am casatorit, am o fetita, m-am mutat impreuna cu familia mea in casa noastra, un apartament in acelasi oras…Intr-o zi ma abordeaza un vecin

-Buna ziua!

-Buna ziua!

-Va vad mereu ca veniti destul de tarziu de la serviciu! Unde lucrati, daca nu va deranjeaza intrebarea?!

-Lucrez la o firma de constructii si stiti cum e pe santier…

-Da, sigur!

Eram obosit, iar cand sunt obosit sunt irascibil si nu prea am chef de vorba si de ce sa nu recunosc, mi se paruse cel putin ciudata abordarea vecinului. Am ajuns acasa si i-am povestit sotiei cele intamplate cu vecinul, i s-a parut si ei la fel de ciudat dar am trecut peste moment cu destula usurinta gandindu-ne ca oamenii din ziua de azi sunt mai ciudatei. Da, imi fac mea culpa, am tratat o abordare politicoasa a unui vecin ca pe o ciudatenie.

Au trecut cateva zile si la un moment dat l-am vazut pe domnul in cauza ca se juca in fata blocului cu doi copii frumosi. Nu vorbesc de trasaturi, vorbesc de frumusetea aia copilareasca. Offf, nu stiu cum sa explic mai bine, unii copii sunt frumosi pur si simplu prin atitudine, prin miscari, prin vorbe. Asa erau copii, iar domnul acela, vecinul de 47-48 de ani se juca cu ei cu o bucurie ce-i putea fi citita cu usurinta in ochi. Mi-a placut  mult imaginea celor trei. In ziua aceea m-am interesat cine ara vecinul misterios…Era tatal uneia dintre fetitele care murisera in accidentul de masina de acum 7 ani…

Dupa accident, la o perioada destul de scurta de timp domnul si sotia lui au infiat o fetita, iar apoi au facut tot posibilul sa-l infieze si pe fratele fetitei si au reusit. Copii nostri au inceput sa se joace impreuna, am inceput sa socializez cu vecinul meu, i-am cunoscut copiii…Am avut dreptate, erau frumosi si foarte educati…

Cat despre ciudatenia vecinului…mi-e rusine si acum de mine si de modul in care am judecat un om extraordinar, un om puternic…

Imi cer scuze!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *